Sporul pentru titlul stiintific de doctor este o frauda din bani publici care trebuie investigata!

Solicit public inventarierea tuturor beneficiarilor de spor pentru obtinerea “titlului stiintific de doctor”, evaluarea sumelor din bani publici cheltuite, verificarea tezelor cel putin a celor cu functii de demnitate publica, precum si recuperarea sumelor cheltuite cu plagiatorii neamului.

Asistam cu totii in ultima perioada la o escaladare a discutarii subiectului plagiatului in societatea romaneasca (vezi si opinia calificata din    http://www.aid-romania.org/cnmr-consiliul-national-al-rectorilor-membru-al-cnmr-am-decis-necesitatea-evaluarii-scolilor-doctorale-pe-domenii-cu-participare-internationala-precum-si-a-modului-de-acordare-a-titluri/ ).

O astfel de dezbatere era necesara inca din anii 2000 cand fenomenul furtului intelectual prin plagiere incepea sa capete proportii ingrijoratoare. Dar, vorba francezului “mieux vaut tard que jamais”

Din acea perioada pana in zilele noastre am asistat cu totii la o adevarata avalansa de “doctori” in toate domeniile, adica persoane a caror contributie stiintifica, mai ales in sensul de noutate, este daca nu remarcabila atunci macar relevanta. S-a creat o adevarata “industrie” la care cel mai mult a contribuit veracitatea si lipsa de etica profesionala a mediului universitar. Tot soiul de indivizi dubiosi, cel mult semidocti, au apelat la aceasta “industrie” si au devenit peste noapte doctori in stiinte. Cunosc atat de multe persoane, unele foste sau actuale detinatoare de functii publice inalte, aflate in aceasta situatie, incat imi este pur si simplu jena sa le pronunt numele. Per total, in tara noastra ar exista aproape o suta de mii de “doctori in stiinte”, aparuti ca ciupercile dupa ploaie mai ales in perioada de dupa Revolutie. Din acest punct de vedere, cred ca suntem natiunea cea mai “creativa” (in sensul creatiei stiintifice:) din univers!

Cum a fost posibil un asfel de fenomen? Exista exegeti ai domeniului care au oferit si vor mai oferi explicatiile necesare. Figura jurnalistei Emilia Sercan se distinge cu acuitate dintre cei care militeaza pentru eliminarea furtului intelectual. Si domnul Ciuvica este remarcabil in insistenta cu care demoleaza, pe buna dreptate, falsele “statui” ale corectitudinii vietii noastre publice, chiar daca pe dansul il creditez, din pacate, si cu o anumita “selectivitate” interesata in alegerea “victimelor”.

Surprinde insa linistea mormantala cu care este tratat subiectul de catre alti lideri de opinie. Domnii Tapalaga, Pantazi, Tismaneanu, ca sa dau numai cateva exemple, au tacut subit de indata ce singurul plagiator al neamului, fostul premier Ponta, a fost scos din joc! Oare de ce? Merita remarcata in acest context si opinia echilibrata a domnului Horatiu Pepine ( http://www.dw.com/ro/laura-codru%C8%9Ba-k%C3%B6vesi-acuzat%C4%83-din-nou-de-plagiat/a-35912548).

Dincolo de impaunarea CV-urilor, consolidarea statutului socio-profesional obtinut nemeritat sau de hranirea propriului orgoliu exacerbat de “puterea” publica dobandita  (exercitata deseori discretionar) exista o cauza mult mai pamanteana a exploziei numarului de “oameni de stiinta” din Romania. Banii! Da, pentru ca in cauza nu avem de-a face numai cu oribila imoralitate a falsului intelectual ci cu un veritabil furt din bani publici. Si foarte multe persoane dintre cele avizate trec sub tacere acest aspect, speriati cred de dimensiunea fenomenului.

Sa ma explic. De-a lungul carierei mele, aflat in fruntea unor entitati publice, am refuzat cu obstinatie sa acord sporul pentru “titlul stiintific de doctor” salariatilor din subordine. Vorbim de 15% din salariul de baza, adica de sume foarte importante mai ales ca in cauza erau multe persoane cu functii de conducere. Fostii mei colaboratori cunosc foarte bine acest lucru. Refuzul meu era dictat de evidenta ca ne aflam in situatia unor plagiatori si nu din invidie. Stau marturie atat foia matricola a studiilor mele cat si faptul ca am renuntat la doctorat imediat dupa ce fusesem acceptat prin anii 2002-2003. De ce? De rusine. Tocmai vedeam cum multi dintre vamesii de pe frontiera (de vest in principal) devenisera doctori in stiinte! Ca unii erau doctori ai Universitatii din Timisoara nu este decat o coincidenta de actualitate!

Asadar, pentru cei angajati in sistemul public, plagiatorii fura pur si simplu din banii publici. O evaluare a numarului beneficiarilor sporului de 15% si a sumelor cheltuite in acest scop este relativ usor de facut. Pentru “doctorii” care si-au dobandit titlul pana la 31 dec 2009 de la acea data sporul le-a fost inclus in salariul de baza. In perioada de dupa 2010 se crease o “discriminare” fata de “plagiatorii” nou aparuti. Acestia nu mai beneficiau de acest spor asa ca legiuitorul (in randurile caruia gasim o sumedenie de  plagiatori) a corectat imediat “crunta” discriminare, prin art.5 alin (1’) si (1”) din OUG nr.83/2014 aprobata prin Legea nr.71/2015. Pentru detalii puteti consulta si  https://avocatiuliadumitru.wordpress.com/tag/spor-de-doctorat/.

Sa incercam un exercitiu pur teoretic. Din datele publice reiese ca ar fi  cca 60.000 de “doctori” angajati in sistemul public si beneficiari ai sporului amintit. Daca luam in calcul ca majoritatea acestora sunt incadrati in functii de conducere, iar nivelul lor de salarizare este cu mult peste medie, putem accepta ca echivalentul celor 15% aferent sporului ar putea fi cca 1000 lei lunar. Pentru o perioada egala cu cinci ani suma totala care ar putea fi teoretic recuperata ar fi de cca. 3,6 miliarde de lei…Si asta intr-o tara in care sunt milioane de oameni care nu au venituri de 1000 de lei/luna…

De aceea, intr-o societate in care institutiile abilitate de lege ar functiona corespunzator, pe fondul acestei dezbateri nationale, ar trebui imediat demarata o actiune de evaluare a sumelor cheltuite cu plagiatorii (va asigur ca peste 80% dintre beneficiarii sporului de doctorat sunt plagiatori!) si recuperarea acestora in interiorul termenului de prescriere de la persoanele beneficiare cu functii publice. Curtea de Conturi ar trebui sa isi asume acesta obligatie legala (dar, apropos, cunoasteti densitatea plagiatorilor de acolo?!) iar cei care doresc sa beneficieze de acest spor pentru perioada trecuta sa solicite din proprie initiativa CNATDCU http://www.cnatdcu.ro/ (caruia evident i-ar trebui puse la dispozitie resurse sporite)  eliberarea unei atestari de corectitudine. Si Antifrauda, la solicitarea Curtii de Conturi ar putea sa-si puna la dispozitie capacitatea administrativa in derularea unei astfel de verificari. Si pentru ca lucrurile sa se desfasoare intr-o logica fireasca s-ar putea incepe cu DNA-ul. Pentru ca aceasta institutie trebuie sa fie deasupra oricarei indoieli, ar fi de interes public ce suma cheltuie DNA-ul cu acordarea sporului de doctorat. Refuz sa cred ca ar putea fi plagiatori, adica hoti din bani publici, printre beneficiarii acestor sporuri chiar in cadrul DNA, chiar daca exista soapte in spatiul public! Dar pentru a elimina orice banuiala ar putea solicita din proprie initiativa sa li se verifice autenticitatea tezelor de doctorat.

In concluzie, solicit public inventarierea tuturor beneficiarilor de spor pentru obtinerea “titlului stiintific de doctor”, evaluarea sumelor din bani publici cheltuite, verificarea tezelor cel putin a celor cu functii de demnitate publica, precum si recuperarea sumelor cheltuite cu plagiatorii neamului. Si va asigur ca sumele, foarte mari de altfel, ar ajunge pentru reparatia curenta a tuturor spitalelor din tara noastra. In secundar, daca opinia publica doreste lucrul acesta, plagiatorii sa plece imediat din functiile publice. Eventual sa umplem cu ei bibliotecile patriei…

Credeti ca este posibil acest lucru? Ma indoiesc profund…De ce? Pentru ca traim in Romania iar aici dreptatea a devenit o notiune relativa.

Solicit public DNA să fiu audiat și să nu mai întârzie derularea procesului de justiție! (DOCUMENTE)

Au trecut 33 de zile de când DNA, prin procurorul Doru Țuluș, mi-a adus la cunoștință punerea sub învinuire în dosarul Voicu-Păun și 32 zile de la demiterea mea din funcția de președinte ANAF, de către premierul Cioloș, ca urmare a acuzațiilor.

33 de zile de când o carieră publică de peste 20 de ani a fost aruncată la coșul de gunoi, cu o lejeritate periculoasă pentru orice democrație și în disprețul total față de demnitatea umană și față de responsabilitatea profesiei de procuror, parte integrantă a puterii judiciare.

În tot acest timp, însă, încrederea în ceea ce cu toții numim statul de drept m-a determinat să îmi cenzurez orice pornire de a ieși în spațiul public pentru a mă apăra si a prezenta faptele care au condus la apariția acestui dosar, pe care îl consider în continuare unul kafkian.

Nu ascund nici faptul că destui apropiați m-au sfătuit să tac, considerând că există un risc major de a suporta alte consecințe în relația cu orgoliul profesional al procurorilor, însă principalul resort care m-a ținut deoparte de spațiul public l-a reprezentat convingerea că, în 2016, dincolo de derapajele inerente oricărui proces, justiția din România funcționează și, mai ales, că dreptatea nu se face la televizor, ci în sala de judecată.

Tocmai această convingere este cea care mă obligă astăzi să ies public și să denunț modul de acțiune al DNA :

procurorii DNA întârzie în mod deliberat audierea mea, deși în data de 11.02.2016 am semnat un document prin care mi se aducea la cunoștință că voi fi audiat în perioada 15-19.02.2016, în calitate de suspect. (vezi documentul nr. 2 de la sfârșitul textului)

Există informații potrivit cărora, după analiza mai atentă a dosarului, inclusiv în cadrul DNA s-a realizat atât eroarea cât și necesitatea clasării acuzațiilor aduse.

Cu toate acestea, în încercarea de a-și acoperi eroarea (?), s-a luat decizia întârzierii audierii mele, care presupune și amânarea depunerii documentelor cu care să îmi demonstrez nevinovăția, pentru a perpetua imaginea și ideea complet falsă că aș fi implicat în dosarul Voicu-Păun, lăsând să planeze suspiciunea de corupție și evitând astfel să se finalizeze un caz în care abuzul unui procuror a depășit orice limită.

Un verdict de „nevinovat”, dat peste 1-2 ani, atunci când cazul și numele meu vor fi dispărut demult de pe agenda publică, îmi răpește unica șansă de a îmi reabilita numele, imaginea și cariera, trecând totodată eroarea și abuzul procurorilor DNA la capitolul „și altele”, fără nicio altă consecință asupra autorilor.

Din aceste motiv, am decis să prezint public Memoriul depus deja (pentru informare) la alte instituții ale statului și care urma să fie prezentat împreună cu documentele doveditoare și procurorului de caz.

Pentru cei care nu vor avea răbdare să citească cele 9 pagini (vezi documentul nr. 1 de la sfârșitul textului), înțesate cu destule abordări tehnice prezentate într-un un limbaj „de lemn”, necesar în acest tip de comunicare, voi face un scurt rezumat pe înțelesul tuturor.

Veți vedea cum, în anul 2016, în România, asumarea unei decizii de management administrativ ce viza suspendarea aplicării unei aberații fiscale (până la clarificarea legislativă), care afecta în mod nedrept milioane de români cu venituri modice, te transformă în ochii opinii publice într-un infractor, cu „ajutorul” unui procuror ce și-a uitat menirea.

Spun infractor și nu suspect pentru că, să nu ne ascundem după deget!, știm cu toții că, astăzi, simpla acuzație adusă de DNA oricărei persoane, însoțită de spectacolul televizat aferent, poartă cu sine în mentalul colectiv și verdictul de vinovat.

Astăzi, pentru majoritatea covârșitoare a românilor, eu, Gelu Ștefan Diaconu, sunt președintele Fiscului care a ajutat un grup infracțional de romi in fraudarea de fonduri europene. Prezumția de nevinovăție a devenit o formă fără fond, o sintagmă a cărei utilizare intensivă încearcă să acopere, într-o manieră ipocrită și străină de ceea ce înseamnă actul de justitie, acțiunile devenite obiceiuri periculoase într-un stat de drept adoptate de unii procurori, în susținerea bilanțurilor triumfaliste. 

Sindromul mesianic și beția dată de sondajele care au ajuns să prezinte DNA drept singura salvare a României nasc erori și abuzuri în care nu mai este vorba de o simplă amendă. Ci de viața unui om. Ori, efectul pervers al acestui comportament este că adevărații infractori vor profita de pe urma slăbirii acestei instituții fundamentale.

Din păcate, România se află într-un moment în care încrederea în justiție –  destul de fragilă încă – poate fi dărâmată de un singur procuror și șeful acestuia. Împreună cu viața și cariera unui om.

Așadar, iată faptele:

  1. În ianuarie 2015, Codul Fiscal nu era corelat cu Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, care prevedea că „toţi copiii până la vârsta de 18 ani, tinerii de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani, (…..) ucenici sau studenţi şi dacă nu realizează venituri din muncă”, beneficiază de asigurare (medicală), fără plata contribuţiei de sănătate.
  1. Pentru că nu erau corelate, aplicația informatică a ANAF a emis automat decizii de impunere pentru plata contribuției de sănătate către zeci de mii de minori, în toată țara, impozitând veniturile din dobânzile pentru alocațiile aflate în conturi bancare! Ceea ce reprezenta o aberație fiscală în sine!!! Reacția presei și a oamenilor, complet justificată, o puteți găsi aici: 1, 2, 3, 4, 5.
  1. În același timp, o altă aberație a Codului fiscal stabilea că plata contribuției de sănătate se face raportată la salariul minim. Astfel, s-a ajuns în situații în care pentru câștiguri de câțiva lei, oamenii au primit decizii de impunere prin care trebuiau să platească 468 de lei, reprezentând contribuția de asigurări de sănătate. Din nou, subiectul a declanșat un val de critici întemeiate în presă: 1, 2, 3, 4.
  1. În total, aplicația ANAF a emis automat, din cauza necorelărilor legislative, decizii pentru 1.096.224 de persoane (vezi pag. 1 din documentul nr. 3 de la sfârșitul textului). Inclusiv pentru un număr important de angajați din domeniul securității și siguranței publice, care erau deja asigurați la propria Casă de Sănătate, motiv pentru care au existat solicitări categorice din partea Ministerului  de Interne și a Serviciilor de informații pentru a stopa emiterea și executarea deciziilor de impunere către aceștia.
  1. În aceste condiții, existând riscul emiterii deciziilor în sarcina a încă minimum 2 milioane de contribuabili (vezi pag. 2 din documentul nr. 3 de la sfârșitul textului) am decis suspendarea acestora, până la clarificarea situației. Ceea ce s-a și întâmplat, Ministerul de Finanțe și Parlamentul corectând ulterior aceste aberații legislative.
  1. Subliniez că prin cele două circulare considerate de procurori ca fiind nelegale (!!!) am suspendat doar emiterea și executarea unui titlu de creanță, în interiorul termenului de prescriere, nu și stingerea creanțelor (vezi document nr. 4 de la finalul textului). Această anulare a fost făcută prin finalizarea procesului legislativ inițiat de Ministerul Finanțelor Publice (concomitent cu momentul emiterii primei circulare) de către Parlament și prin promulgarea de către președintele Iohannis a actelor normative incidente în cauză.
  1. Ajunși în acest punct, nu pot să nu remarc și faptul că DNA a manipulat opinia publică într-o manieră insidioasă afirmând în comunicatul oficial că circularele emise „au produs un folos patrimonial în beneficiul Asociației Partida Romilor Pro Europa”. Nu trebuie să fii specialist nici în drept, nici în fiscalitate, pentru a înțelege că de presupusul „folos patrimonial” ar fi profitat cei care aveau de plătit contribuțiile și nu Asociația respectivă. Pe de altă parte, în cazul utilizării fondurilor europene nici nu s-ar fi datorat CASS de către Asociație.
  1. Pe scurt, DNA a deschis un dosar de urmărire penală pe numele meu, fapt ce a condus imediat la destituirea din funcția de președinte ANAF, acuzând că am suspendat emiterea și executarea a cca 3 milioane de decizii de impunere, rezultate în urma unor aberații legislative independente de ANAF, ca să favorizez câteva sute de persoane. Sau altfel spus mi-aș fi asumat decizia „anulării” unor obligații de plată de peste 100 milioane de euro, la nivel național, ca să „favorizez” câteva persoane cu care nu m-am intersectat și nu am vorbit cu niciun prilej din viața mea. Despre faptul că aceștia au făcut demersuri oficiale pe lângă ministrul Finanțelor și vicepreșdintele ANAF am aflat în după amiaza zilei de 8 februarie 2016, când am fost informat despre solicitarea unor documente de către DNA.

Domnule Doru Țuluș, doamnelor și domnilor procurori ai DNA, doamnă Laura Codruța Kovesi, vă solicit public să respectați dreptul la justiție de care beneficiez, ca cetățean al României, și să dispuneți audierea mea în dosarul în care sunt învinuit. Nu am imunitate, nu vreau să plec din țară, nu vreau să amân procesul, nu vreau ca acest dosar să păteze prestigiul DNA, o instituție fundamentală pentru democrația româneasca.  Justiția înfăptuită mult prea târziu, doar pentru a masca o eroare, un abuz,  înseamnă ani furați din viața unui om. Doamnelor și domnilor procurori: Audiați-mă!