Romania, trezeste-te! Nu distrugeti Directia Antifrauda din ANAF! (II)

In aceste zile, capete infierbantate de succesul electoral vehiculeaza tot mai des in spatiul public varianta diminuarii pana la disparitie a rolului Antifraudei!

Paradoxal pentru mine este ca actuala guvernare nu face decat sa continue dezastrul inceput de tandemul Dragu-Biris, in loc sa schimbe politica de incurajare a evazionistilor promovata de guvernul Ciolos sub paravanul „apropierii de contribuabili”, in conditiile in care fara venituri la buget programul electoral nu are nicio sansa sa fie aplicat.

2015 – cresterea colectarii, manipularile din mass-media si campanii finantate de evazionisti

Primul lucru pe care trebuie sa-l inteleaga toata liota de specialisti este ca anul 2015 a reprezentat in istoria de peste 12 ani a ANAF-ului singurul an cand s-a inregistrat cresterea ponderii colectarii veniturilor in PIB in conditii concomitente de relaxare fiscala accentuata (tva la alimente, CAS, impozit pe profitul reinvestit, taxa pe stalp, etc.) si crestere sustinuta a PIB-ului, adica varianta cea mai favorabila si sustenabila economic.

In anii 2009-2011, o alta perioada de crestere a ponderii veniturilor in PIB cu care se impauneaza public domnul Ialomiteanu, fostul ministru al finantelor publice, guvernantii au trecut sub tacere politicianista faptul ca a scazut dramatic PIB-ul in timp ce taxele au crescut vertiginos (de ex: cota tva de la 19 la 24%).

In 2015, gradul de conformare al contribuabililor a fost impactat consistent de actiunile Antifraudei demarate la inceputul anului! Aceasta a fost diferenta specifica fata de ANAF-ul anilor anteriori!

Iar acest succes nu a putut fi ascuns nici macar de manipularile primare din mass-media. Stiri complet false au facut cariera: celebra batranica care vindea urzici (in realitate controlata de politia locala a unui oras de provincie!), o cofetarie aflata in renovare ar fi fost inchisa de Antifrauda sau o sinucidere din motive familiale pusa pe seama unui control a Antifraudei care nu avusese loc niciodata.

Pe langa aceste manipulari, cunosc cu nume si prenume evazionisti care finantau campanii mediatice (unii isi promovau chiar spoturi publicitare anti-ANAF!), iar vectori de opinie cu esarfe tricolore la gat tunau si fulgerau prin studiouri TV impotriva “jihadului” declansat.

Directia Antifrauda si relaxarea fiscala

Am participat la multe discutii cu premierul de atunci, Victor Ponta, cu expertii FMI si conducerea MFP cand s-a luat curajoasa decizie a relaxarii fiscale. Cu totii erau de accord ca aceasta ar putea fi un esec daca evaziunea nu va fi combatuta cu toata duritatea!
Va reamintesc ca evaziunea devenise de ani buni o problema de securitate nationala iar prin Decizie CSAT s-a avizat inclusiv detasarea unui numar foarte mic de lucratori ai SRI in ANAF, in principal in zona de analiza de risc si de integritate.

Contributia lor la constructia institutionala a Antifraudei a fost remarcabila!

Si uite asa in pofida scenariilor catastrofice ale Consiliului Fiscal si a opozitiei FMI/COM s-au colectat cu cca 4md euro mai mult in 2015 decat in anul anterior! Si ar fi trebuit sa fie doar inceputul unei actiuni pe parcursul mai multor ani de zile timp in care evaziunea in Romania trebuia sa se situeze sub media comunitara. Astfel, sumele fiscalizate suplimentar aveau sa compenseze etapele de relaxare fiscala, asa cum se intampla in statele civilizate ale batranei Europe.

Tehnocratii, protectorii evazionistilor

Dintr-odata, ca la un semnal, in preajma venirii salvatoare a tehnocratilor la putere se declanseaza primul cutremur. Florin Romeo Nicolae, seful Antifraudei, este pus sub control judiciar pentru o stupizenie instrumentata de, astazi celebrul, DNA Ploiesti. Era un profesionist cu mari merite in construirea de la zero a Antifraudei!

Urmeaza, in cascada, noua “abordare” a cuplului ciolosian Dragu-Biris care preia conducerea MFP si care imi solicita imperativ franarea activitatii Antifraudei. Mai tarziu, cand colectarea o luase la vale si-au dorit sa reporneasca motoarele Antifraudei dar erau limitati si de intentiile lor electorale. Prinsesera gustul puterii si nu isi mai recunosteau rolul politic trecator, acum se doreau permanenti la guvernare!

Adaugati la toate acestea si facatura in stare pura privind fantasmagorica mea implicare si a adjunctului meu in dosarul “Partida Romilor” si veti avea reprezentarea intregului scenariu pus in opera de oamenii de la butoanele distrugerii stabilitatii economice a Romaniei.

2017 – an decisiv pentru ANAF si finantele tarii

Astazi, asist siderat la dorinta unora de a “lichida” Antifrauda. Acestia nu realizeaza ce imens deserviciu fac tocmai mediului de afaceri onest si Romaniei. Distrugerea Antifraudei, pe langa micul dezastru din zona administrarii marilor contribuabili inseamna un pas sigur catre recesiune. Credeti ca exagerez? Instabilitatea bugetara va genera instabilitate economica, apoi politica, distorsionarea pietii…dar despre asta vom vorbi mai pe la toamna.

Politicienii aflati vremelnic la butoane trebuie sa intelaga urmatorul lucru: statul roman inseamna si finantarea invatamantului, a culturii, aarmatei, a ordinii publice, a infrastructurii etc. Inseamna pensionari si oameni bolnavi, neajutorati. Nu inseamna numai antreprenoriat sau business conectat la puterea politica! Credeti ca sunt atat de deranjante controalele pentru agentii economici care isi fiscalizeaza ultimul leu incasat?

Inchei cu aceeasi amara constatare: biata Romanie cum naiba de ai parte de atatea cozi de topor sau ticalosi chiar in momentele cand se parea ca ai gasit drumul dezvoltarii economice?

P.S. Mi-am dorit sa va ofer un text fara cifre, date sau teorii insipide. Sa trag un semnal de alarma! Cifra bugetata la venituri pentru anul 2017 este de un optimism desantat. Pe zi ce trece, vazand cum iau nastere noile coterii la nivelul conducerii ANAF, aceasta cifra este chiar o gluma. Imi doresc sa nu am dreptate iar in previziunile mele!

 

 

Scrisoare deschisa adresata domnului procuror general Augustin Lazar

Ma adresez dvs. deoarece in conformitate cu art 131(1) din Constitutia Romaniei dvs. reprezentati “interesele generale ale societatii si apara(ti) ordinea de drept, precum si drepturile si libertatile cetatenilor” si pentru ca exista o dezbatere aprinsa in societatea romaneasca referitoare la necesitatea unei legi a raspunderii magistratilor.

Ca si dvs., mi-am construit cariera publica plecand de la statutul de stagiar pana la functii publice de responsabilitate majora. In 2015, ma trezesc suspect, apoi inculpat, intr-un dosar cu alti subiecti ai unor infractiuni cu care nu am avut nici cea mai mica legatura. Automat sunt eliberat din functia publica de sef ANAF, fiind “martelat” in mass-media consecinta a comunicarii insidioase in spatial public facute de DNA. Din prima clipa ma apar public dar si institutional folosindu-ma de toate mijloacele avute la indemana, disproportionat de putine fata de agresiunea mediatica provocata de DNA.

Prin urmare cariera imi este distrusa iremediabil nu numai in propria tara dar si in plan international unde mi se blocheaza accesul la o profesie adecvata experientei.

Astazi, dosarul in care sunt implicat este intors de ICCJ la DNA pentru refacerea probatoriului.

Va declar si dvs., asa cum am mai facut-o si cu alte ocazii public, ca acest dosar contine, in ceea ce priveste presupusa mea implicare, probe fabricate, rastalmacite sau de-a dreptul trecute sub tacere.

Procurorii Kovesi, Dumitrescu si Tulus, in ordinea functiilor detinute, sunt cu totii RESPONSABILI de “agatarea” mea in acel dosar deoarece faptele incriminate constau in semnarea a doua circulare care au fost nu numai perfect legale ci si absolut necesare statului roman!

Si atunci, domnule procuror general, de ce acesti magistrati/functionari ai statului roman nu pot fi facuti raspunzatori pentru faptele lor? De ce sute de mii de angajati care asigura functionarea statului roman pot sa aiba sabia lui Damocles (a abuzului in serviciu!) zilnic deasupra capului iar colegii dvs. nu?  (http://m.ziare.com/augustin-lazar/procurorul-general-respinge-legea-raspunderii-magistratilor-slabim-raspunderea-functionarilor-dar-sa-inhibam-magistratii-nu-vi-se-pare-asa-ca-o-agenda-ascunsa-1455211)

De ce acestia pot dispune discretionar de libertatea, cariera, afacerea, familia, soarta celorlalti concetateni fara nici o raspundere ? Dar despre paralizarea activitatii unor intregi institutii ale statului roman de frica abuzurilor unor astfel de procurori nu v-a adus nimeni la cunostinta?

Nu cred ca raspunsul la aceste intrebari poate fi : “doar pentru ca noi suntem DNA”. Nu poate fi raspunsul dvs., un om cu o cariera construita in timp si nu peste noapte sau sub cumplita rusine a banuielii de plagiat!

Asadar, in calitatea pe care o aveti, va rog militati pentru crearea cadrului legal necesar tragerii la raspundere a tuturor cetatenilor acestei tari pentru faptele lor indreptate impotriva “intereselor generale ale societatii” dar, mai ales, impotriva “drepturilor si libertatilor cetatenilor”.

…pentru ca asa va obliga Constitutia si nu circumstantele unei functii detinute temporar.

Va multumesc,

Diaconu Gelu Stefan

 

 

ROMANIA, TREZESTE-TE! Se poate distruge o tara folosind o mana de procurori iresponsabili? (I)

Motto:

 …prin intermediul metodelor din ce in ce mai eficiente de manipulare a mintii, democratiile isi vor schimba natura. Vechile forme pitoresti – alegeri, parlamente, Curti supreme si toate celelalte – vor ramane, dar substanta lor subiacenta va fi o noua specie de totalitarism non-violent. Toate denumirile traditionale, toate sloganurile consacrate vor ramane exact asa cum erau in vremurile bune. Democratia si libertatea vor fi temele tuturor emisiunilor de radio si ale tuturor editorialelor. Intre timp, oligarhia aflata la putere si elita sa inalt calificata de soldati, politisti, fabricanti de ganduri, manipulatori de opinie, vor invarti totul si vor conduce lumea dupa bunul lor plac.  – Aldous Huxley

M-am gandit mult daca sa scriu acest text. Stiti foarte bine ca opiniile pe care le-am exprimat in spatiul public au fost aproape in exclusivitate pe subiecte care tin de fiscalitate.

De aceasta data voi iesi din aceasta zona si va voi impartasi cateva ganduri care s-au transformat in timp in convingeri. Fac aceasta, dupa mai mult de treizeci de ani de activitate, in zona publica si in contact direct cu SISTEMUL romanesc. Pe acesta l-as defini, asa cum il descrie Huxley, in motto-ul de mai sus ca fiind “oligarhia aflata la putere si elita sa inalt calificata de soldati, politisti, fabricanti de ganduri, manipulatori de opinie” la care v-as ruga sa mai adaugati si “o mana de procurori si niscaiva acoperiti” pentru a avea reprezentarea cat mai exacta a ceea ce este acest sistem ASTAZI.

Cateva lucruri despre mine. Adversarii, deloc putini, au avut grija sa ma zugraveasca public ca fiind un “bugetofag”, “omul sistemului/binomului”, “nemuritor in MFP”, “omul lui Rusanu/Chitoiu/Oprea”, “sluga lui Ponta” si alte asemenea gentileturi. Pe foarte putini i-a interesat insa foaia mea matricola, cariera si realizarile profesionale, afacerile familiei (niciodata in vreo legatura cu statul) generatoare de milioane de euro impozite platite acestuia etc., etc. Oricum, pentru societate nu esti altcineva sau altceva decat ceea ce crede majoritatea despre tine. Majoritatea atat de usor manipulabila, din pacate…

Am trait pana la 30 de ani vremurile ceausismului. Si astazi imi este rusine fata de proprii copii ca nu am avut in acea perioada o pozitie publica impotriva dobitocilor ceausisti, cu toate riscurile la care m-as fi expus. Nu am fost insa in slujba sistemului de atunci, asa cum erau, procurori ai acelor vremuri gen Macovei&co. Nu am fost nici vlastar de procuror comunist precum o alta zeita a dreptatii din Romania de astazi. Din contra, o mare parte din copilarie si tinerete mi-am petrecut-o intr-unul dintre cele mai sarace si rau famate cartiere dintr-un oras de provincie.

Pe copii nu mi i-am educat dupa modelul EBA. Au fost bursieri in high-school si universitati americane, invatati cu part-time joburi inca din liceu. Astazi sunt fie angajati la varf in mari corporatii straine, fie gestioneaza afacerile familiei. Totul la vedere!

Voi fi toata viata recunoscator poporului american pentru oportunitatile de educatie oferite copiilor mei. Am americani extrem de apropiati familial si sufleteste si de aceea ma doare enorm cand vad sustinerea fara limite rationale pe care ambasadorii SUA o acorda cruciatilor bezmetici ai luptei anticoruptie de astazi. Evident, nu lupta anticoruptie este problema, ci mijoacele cu care aceasta lupta se poarta si efectele distructive, vizibile cu ochiul liber, pe care aceste mijloace le au asupra unor valori cel putin la fel de importante precum drepturile si libertatile cetatenesti.

Dar ce m-a determinat sa vorbesc despre distrugerea tarii mele astazi? Mai multe motive, pe care le enumar:

– dosarul penal pe care mi l-a fabricat DNA, un fals si o bazaconie ordinare puse in opera sub atenta coordonare a STAPANILOR SISTEMULUI. Astfel, mi-a fost mult mai clar ca oamenii acestia si-au pierdut complet controlul si ca sunt in stare de orice ticalosie;

– manipularea tinerilor romani prin promovarea de pseudo-valori morale precum Nicusor Dan catarat – sub pretextul (plauzibil) al manierei in care a fost emisa celebra Ordonanta 13 – pe valul recentelor manifestatii stradale . Astfel, mi s-a revelat cu pregnanta reactivarea activistilor “acoperiti” din mediul virtual, precum si a simbriasilor din mass-media. Nici nu a fost foarte greu. Precedentul se crease si functionase perfect la alegerile prezidentiale;

– recentul scandal al celebrului procuror Negulescu, un personaj pe care Marin Preda l-ar fi caracterizat ca fiind “un spirit primar agresiv”! Deh, cine se aseamana se aduna! Astfel, am realizat ca acest “laudat al SISTEMULUI” a fost pe punctul de a inchide rafinaria Lukoil, a pus umarul la daramarea guvernului Ponta, a dispus actiuni Antifraudei consumand inutil resursele acesteia, a descoperit “frauda” de 600 de milioane de euro a soacrei d-lui Moisescu (apropos, banii acestia sunt, impreuna cu prejudiciul pus mie in sarcina in dosarul “Partida Romilor” printre cei “alocati” de doamna Kovesi la constructia de autostrazi?) etc., etc.

Lasand deoparte cazurile particulare intens mediatizate, observ ca forma principala de actiune, care se circumscrie manipularilor opiniei publice, o reprezinta utilizarea instrumentelor de forta ale statului, ca mijloace de presiune și control. Acestea actioneaza cu depașirea flagranta a limitelor impuse de lege, la comanda, in folosul exclusiv al unor indivizi ce stapânesc SISTEMUL, pentru blocarea și decredibilizarea persoanelor care la un moment sau altul, impiedica in orice forma, chiar și prin refuzul de a actiona abuziv, actiunilor acestor stapâni. Este suficient sa deranjezi stapânii și oricând malaxorul sistemului se poate pune in mișcare pentru a te transforma peste noapte in penal. Chiar daca dosarele, intocmite de cele mai multe ori in graba, nu au substanta pentru a se ajunge la condamnarea efectiva a celor vizati, ele devin eficiente prin decredibilizarea totala a persoanei implicate. Repet, nu trebuie inteles ca toate dosarele lucrate astazi de procurori se inscriu in categoria abuzurilor. Insa și numai cateva daca exista este prea mult pentru un stat democratic.

Persoanele vizate de dosarele abuzive sunt scoase total din circuitul public. Este naucitor pentru oricine sa se trezeasca peste noapte acuzat de lucruri despre care nu are habar. Orice om de bun simt pus sub o astfel de presiune incepe sa se indoiasca chiar și de sine. Nimeni nu știe unde se pot opri abuzurile. Sistemul judiciar românesc nu poate garanta cetatenilor sai respectarea dreptului la un proces echitabil, solutionat intr-un termen rezonabil. Dovada stau multiplele condamnari ale României la CEDO. Orice om rational intelege ca SISTEMUL poate distruge cu usurinta un om, actionând prin „acoperitii” sai, prin cei care comanda institutiile de forta ale statutului. Daca ești anchetat și trimis in judecata de un procuror care actioneaza cu dubla comanda și ulterior ești judecat și de un judecator „capacitat” de SISTEM poti fi condamnat pentru orice li se nazare stapânilor. Credeti ca exagerez?

Pe mine m-a ferit Dumnezeu, deocamdata, sa intalnesc astfel de judecatori. Când am auzit solutia dispusa in dosarul penal ce ma viza am afirmat: exista justitie in România! Ulterior, analizând in detaliu faptele, mi-a trecut prin minte ca s-ar putea sa fi avut noroc: am avut parte de judecatori care isi respecta profesia.

Este imbucurator faptul ca dorinta SISTEMULUI de a controla justitia nu s-a realizat inca. De aceea, trebuie luptat pâna la ultima suflare pentru a fi impiedicati sa o faca. Justitia trebuie sa apartina oamenilor și nu stapanilor de moment al sistemului.

Toate acestea, propriile constatari precum si discutiile avute cu multi oameni relevanti si responsabili mi-au intarit convingerea ca astazi SISTEMUL a paralizat la propriu Romania. Nimeni nu isi mai asuma nicio decizie importanta, institutii intregi sunt in pragul colapsului (ANAF-ul este doar un singur exemplu), demnitari si parlamentari alesi ai statului roman sunt investigati imediat dupa orice initiativa legislativa care nu place SISTEMULUI, investitiile majore in dezvoltarea tarii sunt blocate etc., etc.

In acelasi timp, unii pot fura putintel (pana la 5%), pot incasa indemnizatii de doctori in stiinte pe seama unor lucrari cu valoare stiintifica nula, pot participa la chermeze cu penali, pot folosi limuzine luxoase pe banii poporului, pot distruge destine, cariere, afaceri fara sa fie trasi de nimeni la raspundere, pot fabrica dosare penale pe motive inchipuite, pot “linge clanta” (scuzati, termenul nu-mi apartine!) unor ambasade cu interese economice majore in Tara noastra, pot manipula opinia publica cu cifrele pompoase ale maretelor prejudicii descoperite, pot induce ideea ca sunt insasi infaptuirea actului de justitie, pot distruge echilibrul puterilor in stat, pot…pot…pot…

Toate acestea erodeaza insasi temelia STATULUI ROMAN. Raspunsul la intrebarea din titlu trebuie sa va apartina dvs. cititorilor. Eu ca cetatean roman, intamplator bun cunoscator al SISTEMULUI, am convingerea ca STAPANII acestuia astazi fac mult rau Tarii.

SISTEMUL trebuie sa slujeasca poporul roman si nu gloria efemera a celor ce se cred insasi intruchiparea justitiei in Romania.

Bugetul pe 2017 – blana ursului din padure sau cum se impart banii care nu exista

Intors din Republica Moldova, unde m-am aflat intr-o scurta misiune in calitate de consultant extern pe probleme de fiscalitate, am nimerit in plin razboi intern pe tema bugetului pe 2017.

Astazi, asistam la un razboi politic pe tema repartizarii resurselor bugetare, insa intreaga situatie seamana cu parabola impartirii blanei ursului din padure!

Stimati domni cu functii de decizie ai statului roman, chiar nici o vorba in dezbaterea publica despre cum veti reusi atragerea de venituri suplimentare in masura sa compenseze ultima etapa a relaxarii fiscale si cresterea cheltuielilor general constante ale bugetului (salarii, pensii, asistenta sociala, etc.)?

Chiar va intereseaza numai „imparteala” de la buget? Imi permit sa atrag public atentia, din respect fata de adevar, asupra urmatoarelor aspecte:

  • anul trecut s-au realizat 223 md lei venituri fata de programul de la ultima rectificare din noiembrie de 235 md lei;
  • influenta ultimei etape de relaxare fiscala din 2017 in diminuarea veniturilor este de cca 8 md lei (TVA, supracciza, taxa pe stalp, etc);
  • cresterea economica pe care contati (4-5%) nu se „transfera” integral si proportional in cresterea veniturilor bugetare lucru intamplat cu prisosinta si in 2016 pentru ca asistam la o scadere accentuata a ponderii colectarii veniturilor in PIB;
  • optimismul afisat in atragerea de fonduri comunitare in anul 2017 trebuie ponderat spre minim, cele 4 miliarde de euro planificate fiind o tinta de neatins;
  • distributia poverii fiscale pe categorii de impozite (indirecte, directe, contributii) comparativ cu distributia din statele membre UE cu performanta in colectare „incurajeaza” existenta unui gap (decalaj) fiscal ingrijorator (cca 30% din TVA nu se colecteaza!);
  • gradul de conformare voluntara in tara noastra (de cca 80-85%) este unul dintre cele mai scazute din Europa!!! In acest context eliminarea formularului 088, viitoarea lege a preventiei, etc., va face ca presiunea pe conformare sa scada spre zero iar rezultatele inspectiei fiscale si ale Antifraudei se indreapta spre un minim istoric.

Relaxarea fiscala a guvernului Ponta a fost facuta cu adoptarea concomitenta a unor masuri drastice pentru combaterea evaziunii si cresterea conformarii fiscale. Ambele masuri („stick and carrot”) aveau in vedere o crestere sustinuta a veniturilor si a ponderii colectarii in PIB, adica ceea ce s-a realizat cu varf si indesat in anul 2015.

Relaxarea fiscala care nu are drept consecinta cresterea veniturilor bugetare pe seama conformarii sporite si a largirii bazei de impozitare este un exercitiu periculos pentru viitorul Romaniei.

Daca mai crestem si cheltuielile structurale este usor de inteles unde vom ajunge!

Asa ca, lasati naibii razboiul politic pe impartirea blanei ursului din padure si focusati-va pe colectarea veniturilor, adica pe cresterea capacitatii administrative ANAF. Si o ultima remarca: aruncati peste bord toti diletantii plantati de tehnocrati in functii de conducere si nu lasati sa se urce in caravana voastra victorioasa in alegeri alti „invartiti” ai momentului…

P.S. 1 Astazi, aproape ca ma pufneste rasul cand imi aduc aminte cum conducerea ANAF a fost decapitata brusc pe baza mizerablilei facaturi numite dosarul penal „Partida Romilor”. Sa va fie de bine, ticalosilor facatori de dosare!

P.S. 2 Stiti foarte bine ca am avertizat in repetate randuri asupra dezastrului tehnocrat lasat mostenire la MFP/ANAF: nerealizarea cu peste 10 md lei fata de program, colectare sub orice critica la TVA, atingerea limitei de jos a capacitatii administrative ANAF (numirea unor catastrofe profesionale pe functii, blocarea activitatii Unitatii de Imprimare Rapida, functionarea in regim de avarie a infrastructurii IT, paralizarea activitatii Antifraudei, etc.), realizarea unui minim istoric (29,5%) a ponderii colectarii in PIB precum si  nepriceperea cronica a ministresei Dragu in „coordonarea” activitatii ANAF. De aceea, am datoria de a avertiza si de aceasta data cu privire la riscurile care planeaza asupra finantelor tarii.

 

 

EXCLUSIV! Cod roșu de încasări în trimestrul 1 din 2017, după ce tehnocrații au blocat activitatea Unitatii de Imprimare Rapida din ANAF!

  • Am atentionat în nenumarate randuri ca incasarile ANAF se prabusesc luna de luna. In final, au adus la buget cu 10 miliarde lei mai putin decat ce era estimat!!!
  • Am atras atentia că asa zisii tehnocrati, de fapt simplii executanti ai CE, FMI si ai marilor firme private , distrug una dintre cele mai importante institutii ale statului roman prin managementul dezastruos.
  • Ultima „bomba” lasata in urma de doamna Anca Dragu si Guvernul Ciolos: inchiderea Unitatii de Imprimare Rapida (UIR) din 24 decembrie 2016!
  • Nu au asigurat achizitia de servicii de mentenata/hartie/consumabile!!!
  • Veniturile colectate de ANAF (peste 80% din totalul veniturilor bugetare), cel putin pentru trimestrul 1, vor fi departe de asteptari.
  • Ma îngrijorează profund acest val demolator abătut asupra ANAF, care nu a încetat odată cu plecarea tehnocraților la coșul de gunoi al istoriei. Dar daca nu veti opri, voi, opinia publica acest val demolator, peste un an-doi va fi mult prea tarziu. Pentru Romania si pentru fiecare cetatean al ei!

Despre gaura pe care o vor lasa in bugetul tarii tehnocratii am tras repetate semnale de alarma in cursul anului trecut, imediat dupa ce am fost “transformat” in penal, in februarie, de catre cei doi-trei angajati incompetenti ai DNA (dar despre acest subiect voi reveni asa cum am promis dupa decizia definitiva din camera preliminara ICCJ!). Prin luna august estimam ca aceasta gaura se va cifra la cca 10 md de lei (vezi si http://www.sroscas.ro/site/2017/01/10/gauroiul-penal/#more-101867, cu mentiunea ca aceasta gaura in PIB este de cca 1,5% si nu de 5% cum apreciaza autorul).

Evolutia incasarilor, atat in ceea ce priveste veniturile de natura fiscala cat si a celorlate venituri bugetare arata si unui diletant drumul catre care se indrepta guvernarea tehnocrata. Care a fost reactia conducerii MFP la semnalele de alarma trase de mine? Au secretizat accesul la datele colectarii in speranta ca nu vor deveni imediat publice si vor castiga timp in vederea cosmetizarii acestora in prezentarea de catre MFP a executiei bugetare. Demers sortit esecului pentru ca aceste date sunt, asa cum stim cu totii, publice si, cu orice risc, au continuat a-mi fi transmise de catre salariatii ANAF siderati si ei de incompetenta noului management MFP/ANAF!

Pentru ca o analiza pe categorii de impozite probabil ca o voi face dupa publicarea datelor privind intreaga executie bugetara, astazi o sa va exemplific concret cu o mostra de ingrozitoare iresponsabilitate tehnocrata. Va asigur ca zilnic am fost asaltat cu sesizari de la profesionistii din ANAF despre “initiativele” nastrusnice ale conducerii MFP/ANAF. Dar aceasta le intrece pe toate si va avea drept consecinta compromiterea cu min 5% a incasarilor pe lunile februarie si martie, cel putin!

Asadar, in cadrul ANAF functioneaza o entitate complet automatizata/informatizata numita Unitatea de Imprimare Rapida (UIR). Aceasta editeaza notificari catre contribuabili, de regula catre cei care nu se conformeaza voluntar (somatii, popriri bancare, decizii de calcul accesorii, decizii de impunere/regularizare anuala, notificari obligatii restante, etc.). Se transmit lunar notificari la peste 1, 2 milioane de contribuabili. Este un proces complet neutru, obiectiv, integral automatizat. Luna de luna, consecinta acestor notificari, care in cele mai multe situatii inseamna initierea procedurii de executare silita, o reprezinta incasarea unor debite care au ca pondere cca. 5-10% din totalul incasarilor lunare ale ANAF (diferenta de 90-95% provine din conformarea voluntara).

Ei bine, de pe 24 dec. anul trecut aceasta unitate s-a inchis. De ce? Simplu. Din motive de crasa incompetenta tehnocrata. Sau o fi si rea intentie la mijloc? Nu au asigurat achizitia de servicii de mentenata/hartie/consumabile!!! De necrezut! Premiera istorica in ANAF!

In situatia in care, dupa deschiderea creditelor bugetare, se va relua procesul de achizitie acesta va dura cel putin 60 de zile. Ne intalnim in trimestrul doi cu aceeasi situatie de blocaj. Inadmisibil! Intre timp fiecare unitate de administrare fiscala va asigura derularea manuala a acestui proces. Imposibil! De ce? Va enumar cateva din motive:

  1. reorganizarea ANAF din 2013 a redimensionat activitatea de colectare si executare silita a unitatilor fiscale tinand cont de tiparirea centralizata a actelor administrativ fiscale , fapt ce face imposibila realizarea acestei activitati, in termenele prevazute de lege, de catre personalul ramas in structurile de administrare fiscala;
  2. intarizierea comunicarii actelor administrativ fiscale catre contribuabili cu efect imediat in intarzierea colectarii veniturilor bugetare;
  3. intarzierea actualizarii sau chiar neactualizarea bazelor de date locale cu informatiile despre comunicarea sau returul notificarilor predate la posta, urmare a operatiunilor manuale greoaie de actualizare. In cazul actualizarii cu intarziere / neactualizarii informatiilor privind comunicarea somatiilor, aceasta poate duce la prelungirea nejustificata a termenului de la care se poate incepe executarea silita;
  4. unitatile fiscale teritoriale nu au alocat fonduri pentru achizitionarea de hartie A4, plicuri cu confirmare de primire, tonere pentru imprimante, servicii postale dimensionate la volumul de notificari care au fost, pana acum, procesate masiv prin Unitatea de Imprimare Rapida (iar finalizarea unor proceduri legale de achizitie pentru aceste bunuri si servicii dureza intre 30 si 60 de zile!);

Prin suspendarea temporara a activitatii UIR sunt si alte consecinte deosebit de grave in afara impactului negativ nemijlocit asupra colectarii:

-arhiva electronica va fi lipsita de documentele transmise direct de catre unitatile de administrare fiscala;

-de la infiintare pana in prezent, in cadrul UIR, s-a realizat o baza de date centrala de documente fiscale tiparite si de confirmari de primire si plicuri retur aferente, cu efect direct in scaderea costurilor de tiparire prin eliminarea exemplarului 2 si arhivarea electronica a tututor actelor de executare silita si de administrare;

-costul fiecarei trimiteri postale va creste de la 3,50 lei cat este in prezent la peste 5 lei;

– eliminarea accesul usor al inspectorilor fiscali la imaginea scanata a acestor docuemente precum si a posibilitatii de refacere facila a tuturor actelor administrativ fiscale;

– suspendarea transmiterii popririlor bancare/ridicarilor de popriri centralizat, in loturi (colete) unice care contin toate popririle bancare, emise zilnc de catre toate unitatile fiscale teritoriale catre o banca comerciala;

– suspendarea transmiterii fisierului electronic aferent acestor colete si implicit suspendarea preluarii imediate, lotizat si integral de catre bancile comerciale (prin functii informatice specifice) a informatiilor privind popririle / ridicarile de popriri cu efect nemijlocit in scaderea ratei de valorificare a acestora din sumele aflate in conturile poprite;

– nerespectarea conditiilor contractuale privind prestarea de servicii postale de catre oficiul postal al CN Posta Romana aflat in incinta UIR precum si concedierea de catre CN Posta Romana a personalui angajat, dedicat acestei activitati ( 30 de persoane) ca urmare a suspendarii temporare a activitatii.

Semne bune anul nou NU are! Stiu ca aceste detalii tehnice plictisesc. Vreau insa sa va sensibilizez cu date cat mai exacte asupra unui subiect care va impacta viata fiecarui roman: dezastrul din ANAF/MFP.

Veniturile colectate de ANAF (peste 80% din totalul veniturilor bugetare), cel putin pentru trimestrul 1, vor fi departe de asteptari. Ma abtin sa fac si alte previziuni…mai exacte. Ma ingrijoreaza profund acest val demolator abatut asupra ANAF, care nu a incetat odata cu plecarea tehnocratilor la cosul de gunoi al istoriei.

Nu am nici o miza in acest demers al meu, pentru ca, reafirm si cu acest prilej, ANAF este un capitol inchis pentru activitatea mea profesionala de viitor. Dar daca nu veti opri, voi, opinia publica acest val demolator, peste un an-doi va fi mult prea tarziu. Pentru Romania si pentru fiecare cetatean al ei!