Romania sub guvernul Ciolos: renuntarea la combaterea evaziunii fiscale

Acest text a fost publicat initial pe qmagazine.ro, în data de 21.04.2016

Exista o dezbatere in spatiul public, pe alocuri pasionala, in special din ultimii doi ani, pe tema activitatii ANAF de prevenire si combatere a evaziunii fiscale.

Intr-un cor al ipocriziei, toata lumea este de acord ca trebuie sa fim beneficiarii unor servicii publice de calitate (educatie, sanatate, ordine publica, aparare, infrastructura de transport, etc.), sa existe un nivel cat mai scazut al poverii (sarcinii) fiscale, adica impozite, taxe si contributii cat mai mici, sa ne incadram in tinta de deficit asumata in relatia cu Comisia Europeana si sa se asigure de catre guvernanti o crestere rapida si continua a veniturilor populatiei pentru reducerea decalajelor care ne separa de celelalte state UE. Dar, cand e vorba sa ne confruntam cu rigorile unor reglementari si sanctiuni dure, cu totii ne transformam intr-un cor de fluierasi: cetateni, contribuabili, angajati ANAF, parlamentari, guvernanti, sindicate, mass-media, etc.

Serviciile publice de calitate vor ramane deziderate perpetue pentru ca nu ne asumam un adevar pe care il rostim doar soptit: in Romania, de prea mult timp, exista doua categorii de contribuabili: ”fraierii” care isi declara si platesc corect obligatiile fiscale si “smecherii” care ocolesc plata taxelor. Din aceasta ultima “categorie”, in afara evazionistilor sadea (care fura pe fata prin neemitere de bonuri fiscale, nu declara obligatiile, utilizeaza firme fantoma, incarca cheltuielile firmelor cu sume utilizate in scop personal, etc., etc.) fac parte si “gulerele albe”.

In goana lor de a asigura profituri uriase “stapanilor” actionari, acestia din urma folosesc metode din ce in ce mai ingenioase de optimizare/planificare fiscala agresiva/insolvente controlate pentru a nu plati taxele cuvenite Romaniei ca tara unde isi desfasoara activitatea economica si isi realizeaza profiturile. Recentul scandal Panama Papers precum si preocuparea din ce in ce mai asidua la nivelul Comisiei Europene si OECD fata de comportamentul fiscal al marilor companii transnationale sunt exemple recente care creeaza valuri in spatial public.

In postarea mea anterioara am descris asa numita “fratie transpartinica” care sufoca tentativa de a-i determina pe toti sa aiba un comportament fiscal corect. Orice actiune care se doreste sa “intervina” in aceasta zona trezeste o reactie coordonata a organizatiilor de lobby (chiar daca de jure nu exista asa ceva), de genul Coalitia pentru Dezvoltarea Romaniei, Consiliul Investitorilor Straini, etc., a firmelor de consutanta fiscala, a ambasadelor, dar mai ales a celor din mass-media, cu totii “subordonati” unor interese financiare precise. Cazul trustului de presa al fostului mogul media Adrian Sarbu este edificator in acest sens.

De ce eliminarea “smecherilor” in relatia cu fiscul este mai necesara ca oricand? Dincolo de principiul “sacru” al echitatii fiscale, voi incerca sa argumentez in continuare, cu riscul de a-mi atrage alte antipatii mai ales din lumea comentatorilor de “profesie”. Acestia, operand cu termeni de maxima generalitate, in abordari teoretice fade, neglijeaza voit sau nu aspectul esential: recladirea capacitatii administrative ANAF intr-un mediu legislativ care asigura atotputernicia protectiei functionarului public reprezentat de unele sindicate de tip mafiot, sub presiunea decidentilor politici si cu imixtiunea fatisa a unor institutii insuficient reformate : MFP, ANFP, Curtea de Conturi, etc.

Anul 2016 este decisiv in asigurarea sustenabilitatii relaxarii fiscale, a echilibrului bugetar din perspectiva tintei de deficit programate si sub presiunea initiativelor de majorare a cheltuielilor sociale intr-un an electoral (vezi recentele initiative legislative privind alocatiile pentru mame, legea salarizarii personalului bugetar, pensii speciale, s.a.).

Este necesara o analiza a situatiei Romaniei in contextul reformelor administratiilor fiscale din Europa pe baza studiilor existente, e drept insuficient actualizate, pentru a intelege ce rol are “distribuirea” poverii fiscale (tax burden) in mod echitabil.

In mod repetat ati auzit “criticii” de profesie care reproseaza cu o insistenta demna de o cauza mai buna ponderea redusa in PIB a veniturilor colectate, de circa 28%, nivel cvasi-constant in ultimii ani. Se trece apoi imediat la o “comparatie” cu media comunitara daca nu si cu unele state dezvoltate ale UE (Danemarca, Franta, Suedia) care au nivele de peste 45%…Este ca si cum ai compara mere cu pere! Si aceasta deoarece, cu precadere in zona impozitelor directe (taxele pe proprietate, impozit pe venit, profit si castiguri de capital) aceste state au procente de taxare si de zece ori mai mari decat in Romania. Apoi, in tara noastra, sunt intregi sectoare nefiscalizate cu pondere in PIB, cum ar fi autoconsumul gospodariilor din mediul rural unde traieste cca 35% din populatie.

Asadar, in anul 2015, ecartul intre media veniturilor colectate la nivel UE si Romania este de aprox. 10% generate in principal, de nivelul de impozitare mult mai redus in Romania la impozite directe si, surprinzator, la contributii sociale. Cu toate acestea, anul 2015, s-a constituit intr-o premiera prin aceea ca a crescut usor ponderea colectarii in PIB, in conditii de relaxare fiscala si crestere puternica a PIB-ului. De ce? Raspunsul este simplu: cresterea capacitatii administrative ANAF care a pus presiune pe conformarea fiscala a agentilor economici. In 2015, spre exemplu, mai ales in a doua jumatate a anului, eficienta colectarii TVA cunoaste un salt in PIB de 0,74% in conditii de reducere a cotei medii de tva de la 23,5% la cca. 17,5%!!!

Cei care sustineau ca incasarile ANAF sporeau pe seama cresterii economice in general si a consumului in special isi vad astazi “analizele” date peste cap de performanta ANAF de sub conducerea tandemului Dragu-Biris. Astazi cand consumul creste si mai abitir!. De altfel unii dintre acesti analisti care vehiculau scenarii catastrofice in faza programarii bugetare pentru 2015 astazi au tacut subit. Va asigur ca vor fi si mai vocali daca tinta de deficit va fi depasita anul acesta sau daca ne vom incadra in deficit pe seama nerealizarii cheltuielilor bugetare. Situatia cea mai probabila pe care as paria chiar de acum: “vinovatii” vor fi aceeasi! Ii stiti deja dvs.! Ponta, rusii, gugulii, situatia geopolitica, alinierea planetelor sau Panama Pa(m)pers…

In nici un caz tehnocratii din fruntea MFP-ANAF…

Cu toata aceasta majora imbunatatire din anul 2015, se recunoaste unanim ca avem un decalaj fiscal (definit ca diferenta dintre impozitele de colectat din economie si cele efectiv intrate in buget) la toate categoriile de impozite, fapt generat de existenta, inca la tot pasul, a evaziunii. Dar mai ales la TVA, impozit pe profit si la sarcina fiscal generata de cheltuielile cu munca vie (impozit pe venit, contributii sociale).

La TVA, spre exemplu, fara a avea datele oficiale ale Comisiei Europene actualizate gap-ul fiscal, la sfarsitul anului 2015, il apreciez a fi fost la cca 35%. Adica mai mult de o treime din TVA-ul cuvenit bugetului statului se fura! Un singur procent din TVA-ul neincasat inseamna cca 700 milioane de lei (peste 150 mil euro) care intra in alte buzunare private decat sa fie folosite pentru finantarea serviciilor publice!

Am fost aspru criticat in mass-media “dirijata” de fratia “gulerelor albe” pentru duritatea masurilor pe care le-am initiat si sustinut in activitatea mea de sef al Fiscului. Enumar cateva din aceste masuri:

-suspendarea agentilor economici care nu emit bonuri fiscale;

-eliminarea firmelor “fantoma”, pe unde se “scurge” grosul TVA-ului furat, prin controale dure ale Antifraudei si introducerea formularului 088 (despre acest formular voi reveni cu precizari la timpul potrivit, asa cum am promis);

-reorganizarea administrarii si modificarea radicala a procedurilor de control din zona marilor contribuabili, cei care asigura cca 50% din veniturile bugetului de stat si al asigurarilor sociale;

-intarirea puternica a functiei de analiza de risc prin alocare de resurse suplimentare Directiei Generale de Informatii Fiscale careia ii atribuiam un rol determinant in selectia agentilor economici de controlat precum si in alocarea personalului din activitatea de inspectie fiscala;

-diminuarea drastica a sarcinii administrative de control in cazul rambursarilor de TVA la agentii economici fara risc fiscal;

-indepartarea din functiile de conducere a persoanelor fara performante profesionale si tributare/legate de vechiul “sistem”;

-o preocupare asidua pentru asigurarea logisticii necesare functionarii unitatilor de administrare fiscala (cladiri, birotica, hardware,etc.), in conditii de lipsa de fonduri prin “grija” MFP, in special pentru regiunea Bucuresti-Ilfov, unde se colecteaza cca 70% din veniturile statului (incluzand aici si marii contribuabili);

 

Un “dosar” inventat din senin, cu o precipitare maxima, a oprit brusc tot acest proces. Un ministru incompetent si aerian (in domeniul administrarii fiscale, sa ne intelegem!) imi cere demisia iar premierul, bulversat de insistenta mass-media, ma demite din functie. Nici unul dintre acestia nu a fost interesat macar cinci minute sa afle despre absurditatea desavarsita a acuzatiilor ce mi se aduc in acel dosar. Nuuu! Abia asteptau o astfel de “oportunitate” pentru a “elibera” mediul economic “afectat” de presiunea pe care am pus-o pe combaterea evaziunii fiscale. Culmea ipocriziei este ca, la cateva zile de la eliberarea mea din functie, au facut o “sarbatorire” a realizarilor ANAF din 2015, adica in perioada cand ei rataceau pe la Bruxelles sau aiurea! Nu s-au gandit insa la un lucru extrem de important in calculele lor meschine de “imagine” la preluarea ANAF-ului in nemijlocita lor coordonare: singura sursa de venituri suplimentare pentru buget o reprezinta scaderea drastica a evaziunii.

            Raul in mare parte a fost deja facut. Este o iluzie sa credeti ca ANAF mai poate fi resetat pentru a deveni eficient si agresiv in combaterea evaziunii. Deja s-a instalat o “lancezeala” sub bombardamentul mediatic al desteptilor din consultata sau a birocratilor bruxelezi care nu au nici o legatura cu realitatile economico-sociale din Romania. Cunosc placa sicofantilor tehnocrati: “parteneriatul” cu mediul de afaceri, dozarea cu blandete a sanctiunilor, accentul pe prevenire, s.a.m.d. Da, de accord, dar intr-o alta etapa. Azi in Romania mai sunt prea multi “smecheri” asa cum i-am denumit la inceputul articolului, care nu isi platesc taxele sau evita plata acestora cu largul concurs al “consultantilor”. Dupa eliminarea acestora se poate renunta la masurile exceptionale care, in unele cazuri, creaza- este adevarat- o sarcina administrativa mai mare!

Sub presiunea unor noi cheltuieli bugetare, cu scaderea incasarilor mai ales la principalul venit bugetar, adica TVA, va fi decisa prin toamna singura masura posibila: suspendarea aplicarii masurilor de relaxare fiscala. Ar mai fi o alternativa pe care se feresc insa sa o spuna cu voce tare: revenirea FMI-ului salvator!

Ca la noi (si la greci), la nimenea!

 

 

Un comentariu la “Romania sub guvernul Ciolos: renuntarea la combaterea evaziunii fiscale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *